Horoscopul şi câteva… provocări ale minţii

 

Un lucru e sigur: ne naştem sub un anume semn şi dacă îl cunoaştem cu părţile sale bune şi mai puţin bune, reuşim să ne corectăm existenţa, fără prea mari probleme. Părintele Marius Moşteanu, preot paroh la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanta, duhovnicul atâtor suflete fericite să-L afle pe Dumnezeu sub îndrumarea sa desăvârşită, tocmai asta face: ajută oamenii să îşi… corecteze viaţa, asumându-şi atât reuşitele, cât şi eşecurile, pentru a putea evolua, căci, aşa cum a spus într-una dintre predicile sale, „Raiul este evoluţie, Iadul, o alegere”. Aşadar, am apelat la bunăvoinţa părintelui Marius pentru a desluşi adevărul despre existenţa noastră, despre relaţia noastră cu Dumnezeu dar şi despre horoscop şi alte… fenomene mentale cu care ne confruntăm şi care, dacă nu le tratăm corect, ne pot duce cu mintea la cine ştie ce scenarii… apocaliptice. Vom prezenta, pe parcursul mai multor articole, răspunsurile primite de la cel care reuşeşte să lumineze vieţile atâtor creştini prin strădania sa necontenită de a ni-l prezenta pe Dumnezeu în infinita sa iubire şi iertare faţă de noi şi de toată creaţia sa.

Rep: Astrologia sau zodiacul în sine sunt acceptate de Biserică?

Pr. M. M.: Legătura între teologie şi astrologie este una reală. Pentru că Dumnezeu l-a creat pe om în a şasea zi şi până atunci El crease lumina, crease şi astrele, şi Pământul, şi sistemul de a da roade din sine, din sămânţă şi totul era legat de o ciclicitate. Prima ciclicitate este spusă chiar în versetul al doilea din Scriptură: „Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă, ziua întâi”. Înseamnă că a marca „a fost seară şi a fost dimineaţă” se face în legătură cu mişcarea unor astre. Dacă v-aţi uitat la sfârşitul unui „Liturghier” sau al unui „Moliftelnic”,  cărţi de cult, veţi vedea acolo semnele zodiacale şi veţi vedea că fiecare lună are un semn zodiacal. Anul bisericesc începe cu luna septembrie şi veţi vedea de ce se numeşte luna Fecioarei, pentru că prima sărbătoare este închinată Maicii Domnului. Deci nu este o repudiere a astrologiei, sub nicio formă, numai că chiar însăşi teologia fuge foarte tare în faţa astrologiei, pentru că nu vrea să lase omului impresia că mişcarea unor astre poate să îl influenţeze. Dar îl poate influenţa, pentru că noi de ce avem data Paştelui variabilă? Tocmai pentru că se serbează în prima duminică după Luna plină după Echinocţiul de primăvară. Ieri a fost Echinocţiul de primăvară, acum aşteptăm prima duminică şi vom intra în rânduială, pentru că trebuie să ne raportăm la conjunctura etapei în care s-a întâmplat în mod real această sărbătoare. Va să zică nu este nicio legătură şubredă între teologie şi astronomie. Dacă însă ar fi aşezate într-un dialog real şi oficial, cred că am avea mult de câştigat şi de o parte, şi de cealaltă.

Rep.: Da, mă gândeam că în funcţie de data naşterii unei persoane se stabileşte o zodie cu nişte caracteristici generale…

Pr. M. M.: Data naşterii unei persoane nu se întâmplă fără nicio condiţie dată. Să spunem că ieşim afară şi plouă. Ieşim afară, vorbim de faptul că ne naştem cu ideea de a ieşi afară. E o naştere, orice gând al nostru poate să nască. Dacă ştim că nu avem umbrelă, că nu avem haine de ploaie, bineînţeles că nu va fi aşa de bucuroasă ieşirea noastră şi vom avea o reţinere, ori ne ducem la loc, ori dăm mărunt din buze… Cam aşa se întâmplă şi cu naşterea noastră o dată în viaţă. Ea se întâmplă în nişte conjuncturi astrale date şi nu poate nimeni să ne contrazică, pentru că la naşterea omului, acesta găseşte nişte condiţii magnetice, condiţii de mediu, condiţii pe care însă, din păcate, nici măcar zodiacul nu le ia în calcul, condiţii de latitudine şi longitudine. Una este să te naşti pe 12 februarie la paralela 45 şi alta este să te naşti pe 12 februarie  la paralela 60. Sunt condiţii foarte, foarte clare în care omul se regăseşte cu bioritmul maxim. Chiar erau, la un moment dat, nişte calcule vizavi de bioritm, considerând că bioritmul maxim a fost la naştere şi de atunci parcurge nişte curbe ascendente sau descendente şi în funcţie de asta ştiai când ai randament mai mare. Eu ştiu, era prin anii ’70 – ’80, când ne pregăteam de admiterea la liceu şi toţi aveam câte o rudă pe la centrul de calcul şi ne făcuse, pentru fiecare în parte, bioritmul şi într-adevăr, cei care au aflat că în ziua examenului vor avea bioritmul maxim au luat note mari, în afară de faptul că puterea lor de autoîncurajare a fost atât de mare încât nu mai aveau nicio reţinere vizavi de faptul că vor avea randament maxim şi chiar aşa a fost. Dar, dincolo de toate, omul poate să schimbe totul. Poate să fie foarte bun oricând sau, dacă nu e atent, poate să fie rău oricând. De aceea, legătura aceasta între teologie şi astronomie este una relativizată, totuşi, tot de om, nu de ştiinţă. Faţă de om, o veste poate să fie bună sau rea, faţă de acelaşi om, faptul că află că se va întâmpla ceva cu el sau că este posibil să se întâmple ceva îl face să poată dezvolta frici sau o stare de aşteptare care să îl facă să nu mai simtă nici durere, nici o altă suferinţă, pentru că ştie că urmează ceva bun. De aceea, trebuie să fim foarte atenţi că datele astronomiei sunt unele care propun, dar omul dispune vizavi de cum le ia. Dacă într-adevăr ne antrenăm să nu fim dependenţi, cu siguranţă că nu vom fi. Dacă nu acceptăm pe cineva să ne facă rău, cu siguranţă că nimeni nu ne va face rău.

Rep.: Soarta există? Există un itinerariu prestabilit de Dumnezeu sau intervine liberul arbitru?

Pr. M. M.: Nu aş putea să îl las pe om să creadă în soartă, pentru că este greşeala cea mai mare ca omul să creadă aşa cum zice românul că „ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus”, să creadă că dacă te-ai născut din părinţi bogaţi, neapărat trebuie să fii bogat sau invers. Nu. Dumnezeu a lăsat voie liberă şi nu a lăsat-o unui singur om, a lăsat-o fiecăruia. Acum, problema este de educaţie. Dacă ne educăm să ne fie bine, ne va fi bine. Dacă însă la fiecare pas greu pe care trebuie să îl facem, ne gândim „ei, asta-i viaţa, ia uite, acela câştigă mai uşor şi eu mai greu, acela obţine anumite lucruri într-un fel şi eu în alt fel”, cu siguranţă că nu vom ajunge departe. Despre soartă, eu cred că este vorba de o conjunctură educaţională, de voinţă şi, de ce nu, de ştiinţă. Dacă suntem pregătiţi să ne educăm, cu siguranţă că nu se va pune accent în viaţa noastră pe şansă, ci pe folosirea ei. Şansa există pentru toţi.

Rep.: Visele reprezintă ceva? De exemplu, propria experienţă, mi se întâmplă să mă visez în nişte locuri şi cu nişte oameni complet necunoscuţi…

Pr. M. M.: Pentru a simplifica lucrurile, Sfinţii Părinţi, admiţând că sunt şi vise premonitorii, şi vise care ne pot ajuta în viaţă, după cum Vechiul Testament este plin de vise, Iosif a avut vise premonitorii vizavi de istoria unui întreg popor, au spus că mai benefic ar fi pentru noi să nu amestecăm lucrurile şi să nu mai credem nici într-unele, nici în altele, dar putem să le luăm într-un fel sau în altul, până la graniţa de a ne lăsa influenţaţi de ele. Sunt vise premonitorii dar dacă ştim să le luăm pe cele bune şi să le folosim, ar fi bine, pentru că pot să fie amestecate, neştiind care este proporţia între minciună şi adevăr, venim iar la problema zdravănă a tatălui minciunii care nu are numai această problemă demonică a folosirii minciunii, ci a folosirii unui raport între minciună şi adevăr. Niciodată, o minciună adevărată nu va fi o minciună şi atât, va avea un procent de adevăr care ne va bulversa total, astfel încât să nu mai ştim exact ce se întâmplă. De aceea, luând visele bune ca adevăruri şi visele rele ca minciună, orice posibilitate de a se amesteca trebuie să fie repudiată, de asta nu recomandăm luarea după vise, pentru că nu ştii în ce măsură este proporţia respectată şi nu este cazul.

Rep.: Este cum am intuit eu. Părinte, ştiu că Biserica nu merge pe ideea reîncarnării şi apropo de reîncarnare şi de relativitatea timpului, cum că trecutul, prezentul şi viitorul sunt o iluzie, eu îmi imaginez că se întâmplă toate acum, deci nu avem cum să vorbim despre o reîncarnare pentru că totul este acum, adică în planuri paralele dar acum, simultan cumva. Am dreptate?

Pr. M.M.: În afară de faptul că mie mi se pare o folosire de termeni tehnici diferită, cred că realitatea este următoarea: unde este omul, copilul din mine? Unde este copilul din copiii mei? În fiecare zi ne transformăm şi în momentul în care avem conştiinţa că cel de ieri sau de alaltăieri sau de acum 30 de ani nu mai este, efectiv, te întrebi: „Dar, nu mai este, nu mai este, dar unde este?!”. Este în mine. Şi atunci, este un soi de updatare a sistemului de reconsiderare a fiinţei umane. Nu se poate vorbi despre reîncarnare sub nicio formă în teologie, pentru că la sfârşitul lumii, la Judecata de Apoi, va fi o inflaţie de trupuri faţă de un număr mai mic de suflete.

Rep.: Da, dar eu mă gândeam de unde vine acea senzaţie de deja vu, de exemplu?

Pr. M.M.: Din geneticul nostru. Cu siguranţă că noi trăim lucruri pe care strămoşii noştri le-au avut de rezolvat. De ce generaţiilor tinere, acum, de copii, le este mult mai uşor să tasteze pe telefon sau să facă anumite lucruri pe care bunicii lor nici nu visau că le vor face dar le-au făcut părinţii lor? Pentru că tot ceea ce am avut înaintea noastră, în strămoşii noştri, rămâne într-o zonă pe care o accesăm sau nu o accesăm, în funcţie de talanţii pe care îi avem. După mine, talanţii ar fi o mână de chei în faţa unei infinităţi de uşi. Acum, dacă găseşti posibilitatea de a le descuia pe unele sau pe altele, găseşti acolo anumite lucruri pe care poţi să le foloseşti într-un sens sau într-altul. Cred că şi deja vu-ul este legat de aceste lucruri, în afară de faptul că, să nu uităm, mintea noastră are o imaginaţie fantastică. De multe ori, ne trezim din somn cu anumite imagini despre ceea ce am visat şi ne dăm seama că n-a durat mult de când ne-a luat somnul, astfel încât o acţiune pe care noi am visat-o în desfăşurare aşa-zis reală, în timp real, ne dăm seama că nu aveam cum să o trăim aşa. De exemplu, un drum de la Bucureşti la Constanţa în câteva secunde şi cu aglomeraţie de evenimente şi de trăiri şi aşa mai departe. Asta mie îmi dă de înţeles că mintea noastră poate ca într-o fracţiune de secundă să-ţi prezinte lucrul ca şi cum a mai fost văzut, experienţa a mai fost trăită şi într-adevăr, noi trăim un veşnic acum.

Rep.: Da, aşa am impresia…

Pr. M.M.: Aici se rezolvă problema. Un veşnic acum pe care mintea are posibilitatea să-l dilate. Eu unul personal am avut câteva experienţe de dilatare de timp, în sensul că fizic nu aveam cum să parcurg o anumită distanţă. Nu-i vorba numai de kilometrii parcurşi cu maşina, ci pur şi simplu m-am pomenit nu ca teleportat în altă parte, dar mintea probabil că m-a ajutat să depăşesc şi acest obstacol al timpului. Timpul este un ajutor pentru un om, dar dacă ştii să-l iei ca aliat. Dacă nu-l iei ca aliat, eşti ca părintele care se aşează întotdeauna împotriva părerii copilului şi copilul, în loc să aibă grijă de părerea lui, are grijă ca nu cumva să fie de aceeaşi parte a baricadei cu părintele.

Rep.: Da, şi eu am experimentat chestia asta, am ajuns mai repede decât puteam să îmi imaginez…

Pr.M.M.: Acest timp care înseamnă acum are posibilităţi grozave de a încăpea în el mai mult sau mai puţin, în funcţie de cum ne-am educat, cum ne-am pregătit, cât de sinceri suntem, cum răspundem la entuziasm… Sunt câteva lucruri pe care dacă le rezolvăm…

Rep.: Eu mă refeream la deja vu, adică mi s-a întâmplat să merg pe o anumită stradă pe unde nu mai fusesem niciodată şi să am convingerea că am mai fost…

Pr. M.M.: Cred că mintea ne ajută să intrăm într-un lucru de care să nu ne speriem sau să nu ne temem şi atunci, fabrică imaginea… Omul, în general, se teme de necunoscut. Nu e o formulă de sistem filozofic, este o realitate. Se teme de ceva ce nu i s-a mai întâmplat, se teme de un loc în care n-a mai fost şi atunci, mintea este aliatul unui om treaz, unui om viu, unui om care trăieşte fiecare secundă. Şi atunci, cred că mintea imediat îi este aliat încât să-i promită, ca un părinte matur către copilul său: „Ei, aici am mai fost eu şi îţi spun eu că n-o să ne doară”. O protecţie pe care dacă ştim să o folosim, mintea e ca un părinte. Cam aşa cred eu despre deja vu, pentru că sunt lucruri pe care le avem din informaţiile şi din cultura noastră. De exemplu, atunci când a ajuns prima dată Mihail Sadoveanu la Istanbul, le spunea toate amănuntele celor cu care mergea şi ştiau toţi că el n-a mai fost niciodată acolo. Le spunea locul exact pe care trebuia să fie amplasată o tarabă şi cum e îmbrăcat cel care vinde şi ce vinde şi toate cele, pentru că el avea mintea antrenată din cultura pe care o dobândise şi din istorioarele pe care le citise, astfel încât să prezinte celorlalţi. Acesta e un deja vu şi pentru noi, o realitate pe care o putem manevra şi noi.

Rep.: Şi tot mintea creează şi acele vise cu oameni complet necunoscuţi, locuri complet necunoscute?Astea de unde apar?

Pr. M.M.: Tot din mintea noastră, unde sălăşluieşte o posibilitate infinită de a crea, de a asambla. Noi cunoaştem un chip de undeva, o trăsătură din altă parte şi mintea le poate asambla şi putem ca peste un anumit timp să ne dăm seama că noi am fost avertizaţi de către minte că acea persoană chiar există şi este vorba tot despre activitatea asta subconştientă pe care creierul o manifestă, dar contează foarte mult educaţia pe care o avem, ca să putem să beneficiem de ea. Dacă nu o folosim, degeaba o avem, e ca şi când cineva ar avea o umbrelă dar nu o desface dacă plouă. O ai, dar dacă n-o foloseşti, e un lucru diferit!

Rep.: M-a fascinat întotdeauna, apropo de faptul că nimic nu este întâmplător, de unde vin ideile scriitorilor, de exemplu, sau scenariştilor, pentru că dacă nimic nu este întâmplător, înseamnă că ei trebuie să transmită mesajul, un mesaj de la Dumnezeu, mă gândeam şi la Jules Verne, el era un vizionar şi aproape tot ce a scris există acum în realitate.

Pr. M.M.: Încă mai are câteva de atins pe care le văzuse deja. Problema se pune în felul următor: nimic nu este întâmplător, această expresie se datorează faptului că chiar în creştinism, la începuturi, bisericile fiind rudimentare nu aveau cupola încheiată şi erau lăcaşuri deschise şi se stătea la rugăciune până când trecea pe deasupra un porumbel sau altă pasăre, după gândul că la botezul Domnului a apărut porumbelul care s-a aşezat pe cel despre care Sfântul Ioan Botezătorul trebuia să ştie că este cel ales, şi această lucrare de a aşeza umbra porumbelului sau a păsării respective în templu se numea in templum, a intrat în templu. Întâmplare de aici vine. Dar problema este următoarea, de unde ştiu unii şi de ce nu ştiu şi ceilalţi este rezolvată de faptul că însuşi Mântuitorul ne-a spus că unuia i s-au dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unu. Cel cu cinci talanţi să zicem că este scriitorul, cel cu doi talanţi este cel care citeşte, iar cel cu un talant este cel care trebuie să şi priceapă. Şi trebuie să luăm lucrurile aşa cum sunt. Nu ne amestecăm rolurile, pentru că am intra într-un soi de invidie. Nu trebuie să cerem mai mult decât ni s-a dat în fişa postului nostru, că fiecare creştin este aşteptat la judecată cu fişa postului, nu i se cere celui care a avut doi talanţi, de zece, i se cere de doi. Asta este problema. Dar mesajele sunt. Şi sunt transmise prin unii. Unii au fost profeţi, alţii au fost judecători, alţii au fost regi şi alţii au fost oameni normali, care s-au hrănit cu produsele pe care le-au primit de la ceilalţi. De asta unii transmit un mesaj şi ceilalţi îl ascultă. Dar şi cei care îl ascultă se împart în mai multe categorii: cei care fac ceea ce au aflat şi cei care nu fac ceea ce au aflat. Cei care fac ce au aflat mai spun şi altora sau nu mai spun şi altora. Sunt diverse categorii.

Rep.: Da şi de fapt este fiecare cu adevărul lui, adică cu puterea lui de a interpreta mesajul.

Pr. M.M.: Absolut şi fiecare mesaj poartă în el un sens personalizat. Cineva era foarte supărat pe un înţelept care spunea istorioare dar nu le explica şi când i s-a adresat cu această dojană că nu le şi explică, a zis „Dar de ce să explic? Eu v-am spus şi nu vreau să fiu ca un vânzător de fructe care să desfac în faţa voastră fructul, să mănânc miezul şi vouă să vă dau numai cojile. Vi-l dau cu totul”, pentru că fiecare om înţelege din mesajul pe care îl ascultă ceva care se lipeşte de sufletul lui, de preocupările lui şi astfel, mesajul devine personalizat şi unic.

Rep.: Da, pentru că şi la predici, de exemplu, eu le-am descoperit foarte târziu faţă de mulţi care asistă la predici şi care într-o anume zi de sărbătoare, când trebuie să ţineţi predica, pentru mine e o noutate absolută, iar pentru foarte mulţi este o revenire asupra subiectului, dar fiecare o face în ritmul lui, adică unul înţelege ca mine…

Pr. M.M.: Unul înţelege ceva şi altul altceva. Chiar au fost situaţii în care eu însumi am exemplificat, ca să poată înţelege cineva mai bine, total diferit, aceeaşi pildă. Mi-aduc aminte că odată se spunea despre un fiu de rege care făcuse foarte mult rău în cetate că a fost anunţat că deja s-a luat decizia să fie decapitat într-o săptămână, dar i se dă o şansă. Şi anume, i s-a dat un vas cu untdelemn plin ochi, cu care să se plimbe prin cetate exact în ziua în care aveau loc nişte manifestări deosebite, un festival. Şi el a luat vasul respectiv şi, cu gândul de a nu curge nicio picătură din vas, pentru că aşa era înţelegerea, a trecut prin mulţime, a ajuns în partea cealaltă şi când a fost întrebat ce se întâmpla prin oraş, a zis: „Nici nu ştiu, pentru că grija mea era să ajung cu uleiul acesta”. Şi cineva mi-a zis: „Dar eu am citit în altă parte o altă explicaţie”, pentru că eu am însoţit, de fapt, povestea cu explicaţia că atunci când avem de făcut ceva trebuie să fim atenţi la lucrul respectiv şi nu la altele şi am fost întrebat de ce am dat explicaţia aceasta, pentru că respectivul citise o altă explicaţie, cum că era un lucru rău că nu a fost atent la ceea ce se întâmplă în jur şi s-a ţinut numai şi numai de ceea ce îl interesa pe el. Da, şi la câteva săptămâni am avut şi eu de exemplificat lucrul acesta şi am folosit aceeaşi pildă. Problema este următoarea: nu contează istorioara, contează sensul, contează dacă cineva poate, ascultându-mă, să înveţe ceva, asta mă interesează mai mult, pentru că istorioarele în sine sunt ilustrative şi, în acelaşi timp, pentru a capta bunăvoinţa celui care le ascultă. Nimeni nu este obligat să facă nimic, dacă nu există un mic interes pe care vorbitorul poate să îl stârnească în cineva, oricine poate să plece, lăsându-l să vorbească singur, de aceea înţelesul sau parabola nu trebuie disecat exhaustiv, ci trebuie prezentat şi se pot extrage, de către fiecare în parte, acasă sau săptămâna următoare, tot felul de învăţăminte.

Rep.: Da, sau ceea ce îi trebuie la momentul respectiv.

Pr. M.M.: Ceea ce îi trebuie, pentru că ceea ce îi trebuie lui este interesant să afle, nu ceea ce îi trebuie altuia. Exact cum spunea cineva, după ce a ascultat nişte lucruri foarte, foarte interesante dar foarte moralizatoare, a spus „Am eu câţiva prieteni care trebuie să asculte aşa ceva”. Bineînţeles că el era cel în cauză, nu e interesant să spui că asta ar merge la cutare, asta l-ar avantaja sau nu pe altul. Nu, pentru noi sunt spuse toate.

Rep.: Normal, pentru că dacă le auzim, nu e nimic întâmplător!

Surse foto: Părintele Marius Moşteanu


3 Comments

tache cornelia · 13 iulie 2017 la 07:52

Minunat!

ada · 13 iulie 2017 la 08:53

Eu nu reusesc sa inteleg oamenii care se ghideaza dupa horoscop. Cum in loc sa ai incredere in Dumnezeu, ai incredere ca alinierea unor planete iti pot aduce bani, pietenii, servici? Cum sa avem incredere in creatie si nu in Creator si cum ar putea Dumnezeu care este bun sa alinieze planetele ca unul sa-si gaseasca servici intr-o zi iar altul nu….astfel nu ar fi un Dumnezeu bun ci partinitor.
“Omule nebun, ce legătură poate să aibă zodia de pe cer, cu naşterea ta pe pămînt? Niciodată nu are legătură steaua ta de pe cer cu naşterea ta. Ne-am făcut răi din cauza răutăţii noastre. Am dat voinţa noastră în mâna satanei, ne-am făcut răi de bunăvoie, nu de silă. Nu ne-a silit nici luna la rău, nici zodiile, nici constelaţiile cerului, ci răutatea noastră şi voia noastră proprie, iar aceasta aduce munca veşnică.”(Sfântul Vasile cel Mare)

costel · 13 iulie 2017 la 08:56

În Biblie, concepţia potrivit căreia viaţa omului este dependentă de conjunctura în care se află corpurile cereşti la un moment dat este considerată idolatrie: „Deşerţi sunt din fire toţi oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu şi care n-au ştiut, plecând de la bunătăţile văzute, să vadă pe Cel care este, nici din cercetarea lucrurilor Sale să înţeleagă pe meşter; ci au socotit că sunt dumnezei cârmuitori ai lumii: sau focul, sau vântul sau arcul cel iute, sau mersul stelelor, sau apa năvalnică sau luminătorii cerului“ (Înţelepciunea lui Sirah 13:1-2). Dacă planetele ne influenţează viaţa înseamnă că toate deciziile noastre sunt premeditate. Atunci unde este voinţa noastră liberă? „Căci noi am fost făcuţi liberi de Creator şi suntem stăpânii faptelor noastre.” (Sf. Ioan Damaschin)

Sfinţii Părinţi ne învaţă că nu există nicio legătură între naşterea omului şi zodia de pe cer, iar necazurile şi răutăţile sunt rodul păcatelor noastre, şi nu al constelaţiilor.Horoscopul ne dǎ falsa impresie cǎ putem deţine controlul deplin asupra propriei vieţi şi cǎ ne putem cunoaşte destinul. În realitate, ne îndreptăm spre o altă credinţă, şi anume superstiţia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Suflete la Interviu

Interviu cu părintele Marius Moşteanu: „Blândeţea şi duhul snoavei, al mângâierii pe cap făceau din părintele Arsenie un partener de joacă pentru copii, un serios sfătuitor pentru cei în necaz şi pentru toată lumea era un balsam”!

            Se împlinesc, astăzi, 103 ani de la naşterea părintelui Arsenie Papacioc, omul sfânt care a îndreptat destinele atâtor credincioşi care i-au trecut pragul chiliei şi al sufletului, în căutarea lui Dumnezeu şi a înţelegerii Citește mai mult…

Suflete la Interviu

Interviu cu părintele Marius Moşteanu: „Am rămas să dau mărturie despre un om, despre un suflet, despre un duhovnic, despre cel care este părintele Arsenie”

Spovedanie după spovedanie   Se împlinesc şase ani de la trecerea la cele sfinte a părintelui Arsenie Papacioc, omul de care se leagă vieţile trăite frumos ale atâtor oameni frumoşi de pe meleagurile noastre dobrogene Citește mai mult…

Suflete la Interviu

Interviu cu părintele Marius Moşteanu: „Nu poate exista nimic în afara lui Dumnezeu, pentru că altfel, Dumnezeu ar deveni un spectator al creaţiei”!

Dumnezeu este un părinte iubitor sau dojenitor? Mărturisesc că am un fel de… conversaţie permanentă cu Dumnezeu, nu de genul celor care dau vina pe Cel de Sus pentru faptele lor de… jos, ci un Citește mai mult…